Me cook, you eat!


Publicat de:     in data de:  23 January 2010  |  Niciun comentariu

Am invatat sa gatesc pe vremea papusilor Cindy si a ‘surprizelor’ de la guma Turbo. Desi imi placea sa ma joc fotbal, pe afara, si sa ma catar prin copaci, o ascultam si pe bunica si o ajutam in bucatarie. Am tocat milioane de cepe si am varsat lacrimi sincere. Mi-am crestat cam toate degetele si mi-am ‘refacut manichiura’ cu…ajutorul cutitului de macelar. Si nu stateam doar in bucataria bunicii mele, mergeam si prin vecini, la prietenele mele. Bunica Alinei, moldoveanca adevarata, m-a invatat sa fac cele mai bune salate, gogosi (varzari) si pasca de ciocolata. Si cea mai buna musaca. M-a invatat sa adaug sarea si piperul, sa folosesc condimente….mai ales cum sa le folosesc. O mancare nu se face de la sine: pui de toate, mesteci bine si voila! Te numesti bucatar!

Degeaba ai cuptor daca nu sti cat sa lasi puiul la copt. Poti sa iti cumperi cel mai frumos robot de bucatarie! Pana nu pui mana pe un cutit sa inveti cum se taie o leguma… Gatitul impune un strop de pasiune si iubire! Nu sunt maestra ciorbelor sau a preparatelor complicate! Ceea ce fac…fac cu dragoste! Imi place sa savurez fiecare inghititura si mai ales, imi place cum reactioneaza cei dragi, cand gatesc ceva. In timp, cu multa rabdare, inveti sa potrivesti focul, sa portionezi cantitatile potrivite si sa transezi carnea. Din punctul meu de vedere, o mancare este buna… cand lasa un gust aparte in cerul gurii. Si cu sinceritate marturisesc, ca am gresit multe preparate, pana sa ajung sa inteleg echilibrul din bucatarie. Am stat cu mama, la telefon ore intregi…sa ma indrume. Si in final am reusit!

Ma tot confrunt cu intrebarea ‘vai, dar tu gatesti?’. Da, gatesc si ceea ce fac in bucatarie, imi iese bine, pentru ca am perseverat de-a lungul timpului. Nu imi petrec ziua la salon, nu imi fac unghiile non stop si nu fac din machiaj o obsesie. Imi place sa fiu si femeie…dar cel mai bine ma simt, cand fac o mancare cu dragoste! Si sa nu aud feministele! Daca nu sti sa gatesti…cum ajungi la inima unui om? Totul este trecator, si frumusetea se duce. Ramai cu cele invatate la tinerete. Orice s-ar spune, dragostea trece in primul rand prin stomac. Stiti de ce? Pentru ca pasiunea a fost proiectata sa se stinga repede! O farfurie goala si un pahar plin cu vin nu reprezinta o cina reusita! Asa ca doamnelor…mai treceti si prin bucatarie! Si nu pentru a sterge praful!

 660 total views,  4 views today

Alte articole care s-ar putea sa aiba legatura cu ce ai citit mai sus

ai ceva de spus? Comenteaza aici!