Dobro lanseaza o dezbatere publica, asa ca m-am hotarat sa raspund din punctul meu de vedere. Nu pot sa generalizez, discutand despre femei…ca si cum ar fi un conglomerat de fuste infipt in parul gandirii unui barbat. Am sa vorbesc despre mine si a mea prostie existentiala. In consecinta, cand sunt proasta?

• Sunt proasta cand sunt superficiala si neatenta si cad cu fundul in ligheane cu rosii;
• Sunt proasta cand nu gandesc si raspund, raspunsul fiind un automatism tembel;
• Sunt proasta cand cred ca stiu absolut totul despre un subiect;
• Sunt proasta cand dau sfaturi, pe care nu le asculta nimeni, si pe care nu le doreste nimeni;
• Sunt proasta cand incerc sa explic ceva nou; cel mai bine este sa trimiti direct la sursa, pentru aprofundare individuala;
• Sunt proasta cand vorbesc neintrebata;
• Sunt proasta cand stau si ascult aberatii incercand sa fiu draguta;
• Sunt proasta cand fac conversatie de trei parale cu necunoscuti, care apoi le spun colegilor ca sunt proasta;
• Sunt proasta pentru ca nu spun oamenilor ca sunt prosti, atunci cand sunt prosti fata de mine;
• Sunt proasta pentru ca am educatie si bun simt si accept sa fac lucruri pe care le detest;
• Sunt proasta pentru ca nu am invatat inca sa spun NU;
• Sunt proasta pentru ca accept sa fiu tratata cu dispret si pentru ca inghit injuriile unor prosti fara sa ripostez;
• Sunt proasta cand incerc sa fac pe desteapta in fata unor oameni care nu dau doua cepe degerate pe mine;
• Sunt proasta cand incerc sa fiu prietenoasa cu necunoscutii;
• Sunt proasta pentru ca sunt femeie si pentru ca accept aceasta eticheta ca pe o conventie sociala.

Exista numeroase momente in viata unei femei cand este proasta. Si eu sunt proasta si nu imi este jena de aceasta afirmatie. Daca nu ar exista momentele de prostie… nici genialitatea nu si-ar mai avea rostul.